Omul cu 18 tatuaje, Cătălin Câmpeanu (25 de ani), campion naţional en-titre la 100m şi 400m, va reprezenta România săptămâna viitoare la CE din Barcelona în proba turului de pistă şi în ştafeta de 4x400m. Povestea sprinterului e atât de complexă, încât n-ar putea fi relatată nici în timpul unui maraton. ProSport te provoacă totuşi să citeşti un prim episod al istorisirii în 46 de secunde şi 38 de sutimi, exact recordul personal al băcăuanului pe distanţa de 400m.

A copilărit în Ura, cel mai rău-famat cartier al Bacăului, dar a iubit de mic sportul, devenit în timp îngerul păzitor ce l-a ţinut departe de inerentele tentaţii ale vârstei. Hoţii de buzunare, proxeneţii sau traficanţii de droguri controlau zona, dar pe omul cu viteza în sânge reuşeau să-l corupă doar prin atletism.

Premiu: un brifcor
“Am trăit printre ei, smardoi şi borfaşi, dar nu mă băgau la înaintare. Bine, nu şi atunci când ieşeam pe terenul de joacă. Eram mic şi puneau pariu că-i bat la viteză pe băieţii ăia mai mari. Fii atent cum îşi alegeau «victimele»: «Uite, îl vezi pe şoarecele ăla? N-ai tupeu să fugi cu el!». Eu câştigam cursa, ei luau banii sau berile, iar eu m-alegeam cu zece minute de bătut o minge de fotbal”, rememorează Cătălin, cel care, în paralel, se energiza cu Red Bull-ul vremii, anticul Brifcor, câştigat în “grand-prix-uri” pe bitum organizate chiar de el! “Le ziceam băieţilor: «Hai, uite, fugim de aici până la maşina aia» şi le dădeam nu ştiu câşi paşi avans”, continuă elevul lui Adrian Samungi.

Sârme şi şuruburi
Cam aşa îşi petrecea timpul liber al copilăriei Câmpeanu, înainte de a se aşeza în block-start într-un cadru organizat, la 12 ani, într-o sâmbătă geroasă, când, după două-trei sprinturi pe 30 şi 50 de metri, primul său antrenor, Cristi Nemţeanu, un vecin de bloc, îi identifica instantaneu calităţile. “Pe la 13 ani însă, am trecut printr-o perioadă dificilă, după ce m-am dus de-a berbeleacul pe scările blocului într-o coborâre umăr la umăr cu mingea de 35 de lei. Puteam fi umăr la umăr cu moartea. M-am ales cu o fractură deschisă la mâna dreaptă şi în intervalul a 365 de zile am suferit nu mai puţin de şase operaţii. Mi-au băgat sârme, şuruburi, injecţii, nici eu nu mai ştiu ce! Ba mi se refăcea mâna strâmb, ba îmi apărea câte un chist şi uite aşa ajungeam din nou pe masa de operaţie”, povesteşte acum detaşat sprinterul.

Alerga cu ghipsul
Dar să nu credeţi că pacientul băcăuan a zăcut pe patul de spital în perioada recuperării, sorbind ceaiuri fierbinţi şi înghiţind pastile la ore fixe. Nici vorbă! Puştiul alerga de mama focului cu mâna în ghips pe la concursurile zonale şi, culmea, trecea primul linia de finiş. “Aşa mi-a rămas prin sportul din Moldova eticheta de «săracul băiat cu mâna ruptă»”. Perioada junioratului şi trecerea de la tineret la seniori n-a mai fost însă întreruptă de accidentări, însă Câmpeanu a dat peste alte şi alte obstacole. Despre toate acestea într-un nou episod, săptămâna viitoare, pe timpul CE.

text> www.prosport.ro

Mai multe fotografii cu excentricul Catalin Campeanu pe www.prosport.ro